Șoferii care transportă marfă pot beneficia gratuit de asigurare de viață și accident
Eurolife FFH Asigurări de Viață și Affinity Transport Solutions (furnizor important al cardurilor de combustibil către companiile de transport din România) au încheiat un nou parteneriat pentru atașarea unei asigurări de viață și accident la beneficiile acordate șoferilor companiilor transportatoare din România. Beneficiarii direcți ai asigurării sunt conducătorii auto, cei care și utilizează cardul pentru alimentări constante de combustibil în benzinăriile din peste 42 de țări europene.
Asigurarea este oferită gratuit și include acces permanent la consultații medicale prin telefon, online sau video – prin intermediul serviciului de Telemedicină, cheltuieli medicale acoperite în caz de spitalizare sau invaliditate permanentă parțială din accident, dar și o sumă asigurată fixă în caz de deces din orice cauză (inclusiv infectare cu SarsCov2) sau deces din accident. Sunt acoperite atât evenimentele care au loc pe teritoriul țării noastre, cât și cele care survin pe parcursul curselor în străinătate, fără restricții de teritorialitate.
Ce presupune această asigurare?
- Doctor disponibil 7 zile din 7 – pe telefon, online sau video – pentru orice problemă medicală pe care o ai. Prin acest serviciu de Telemedicină, ai incluse în pachet consultații, tratament și monitorizare. Beneficiarii trebuie să sune la numărul dedicat 0373 78 78 00 pentru crearea unui cont și inițierea primei vizite la medic. Beneficiul este oferit prin partenerii de la Telios.
- Cheltuieli medicale acoperite în caz de:
- Spitalizare din accident: în cazul unei accidentări survenită pe timpul cursei de transport, asigurarea va acoperi cheltuielile medicale în limita a 1.200 lei / zi – în străinătate, respectiv 400 lei / zi în România. Numărul maxim de zile de spitalizare despăgubit este de 20 de zile / an de asigurare și minim 1 zi (24 ore).
- Invaliditate permanentă parțială din accident: Invaliditatea este definită ca deteriorarea (fizică, neuro-psihică, senzorială) permanentă, ireversibilă, apărută din cauza unui accident pe durata cursei. În cazul unei invalidități permanente se încasează un procent între 5% și 100% în limita sumei asigurate de 10.000 lei / persoană.
- Cheltuieli acoperite pentru cei dragi în caz de:
- Deces din orice cauză (inclusiv infectare cu Covid19): Acoperă riscul de deces din îmbolnăvire și accident pe durata activității de transport (durata cursei), inclusiv infecția cu SARS-COV-2. Valabilitate în toată lumea. Suma asigurată care va fi rambursată familiei este de 5.000 lei.
Deces din accident: Acoperă riscul de deces din accident pe perioada asigurării. Valabilitate în toată lumea. Suma asigurată ce va fi rambursată familiei este de 10.000 lei.