Dezastre naturale - Exemple și asigurări pentru protejarea locuinței

Dezastre naturale - Exemple și asigurări pentru protejarea locuinței

Locuințele noastre, la fel ca viețile, sunt expuse riscurilor zilnice, dar și unor pericole extreme, imprevizibile și inevitabile. Printre acestea, dezastrele naturale reprezintă una dintre cele mai grave amenințări care le pot afecta integritatea. Deși conștientizăm posibilitatea producerii unor astfel de evenimente, nu întotdeauna adoptăm cele mai eficiente măsuri de protecție. O soluție de protecție în acest context este asigurarea locuinței, inclusiv a bunurilor din interiorul acesteia.

Ce sunt dezastrele naturale?

Dezastre naturale - Exemple și asigurări pentru protejarea locuinței

 

Dezastrele naturale sunt evenimente imprevizibile, cu un caracter excepțional, de ale căror riscuri suntem conștienți, dar care apar doar în anumite situații.  Așa cum le sugerează  și numele, aceste fenomene au cauze naturale, și se manifestă prin forțe extreme, cu un impact puternic asupra infrastructurii, vieții umane și, nu în ultimul rând, asupra mediului înconjurător.

 

Dezastre naturale - Exemple

Dezastre naturale - Exemple și asigurări pentru protejarea locuinței

 

Pentru că nu pot fi prevăzute decât parțial în anumite cazuri, dezastrele naturale îți pot afecta oricând viața sau proprietatea de care dispui. Spre exemplu, deși iminența unui cutremur este cunoscută, nu putem ști cu certitudine când un seism poate apărea, dar conștientizăm riscurile pe care le presupune un astfel de eveniment. Același lucru se poate spune și despre furtuni, inundații, uragane, cicloane sau tornade, așa că primul pas spre o protecție adecvată este să înțelegi detaliile de bază despre aceste dezastre naturale.

Cutremure

Cutremurele, cunoscute și sub numele de mișcări seismice, reprezintă deplasări bruște ale plăcilor tectonice, ale căror efecte se propagă spre suprafața Pământului.  Cutremurele pot fi de adâncime sau de suprafață, cu propagare verticală a undelor sau cu propagare pe orizontală. Cele mai puternice cutremure, care au de altfel și cele mai importante rezultate cuantificate în pagube, sunt cutremurele de suprafață, din cauza distanței scurte de propagare a undei seismice. În plus, unul dintre cele mai defavorabile cazuri constă în reuniunea a trei indicatori, și anume magnitudinea (cutremurele cu magnitudine între 5-6 grade sunt moderate, 6-7 grade moderat extreme, iar peste 7 grade sunt extreme), distanța mică față de epicentru și propagarea pe verticală a undelor seismice.

Inundații

Inundațiile sunt cauzate de acumulări masive de apă într-o perioadă scurtă de timp, în principal din cauza ploilor extreme. Inundațiile pot apărea și ca urmare a cedării unor baraje sau ca urmare a apariției unui tsunami (în zonele oceanice). Efectele inundațiilor sunt deosebit de devastatoare, deoarece apa distruge totul în calea sa, afectând atât infrastructura, cât și locuințele și mediul înconjurător.

Furtună

Furtunile nu sunt fenomene  neobișnuite, mai ales dacă vorbim despre cele asociate perioadelor calde. Totuși, acestea devin fenomene extreme  când viteza vântului depășește 100 km/h, apar căderi de grindină de mari dimensiuni sau sunt însoțite de furtuni cu descărcări electrice și cantități masive de precipitații. În astfel de situații, furtunile pot provoca daune semnificative infrastructurii și locuințelor.

Grindină puternică

Un fenomen care are efecte distrugătoare este grindina puternică, deoarece acesta poate avea uneori forța unui proiectil, mai ales dacă vorbim despre grindina de dimensiuni mari, așa cum întâlnim în ultimii ani. Grindina reprezintă de fapt bucăți de gheață formate atunci când particulele de apă din atmosferă întâlnesc un plafon de temperaturi foarte joase.

Uragane

Uraganele apar cu precădere în zonele tropicale și sunt definite ca fiind furtuni extreme, cu viteze ale vântului care pot depăși 120km/h. Uraganele pot afecta locuințele și uneori pot cauza pierderi de vieți omenești. Vântul puternic este doar una dintre componentele acestui tip de dezastru natural; uraganele sunt, de asemenea, însoțite de ploi torențiale și inundații, ceea ce amplifică semnificativ distrugerile pe care le provoacă.

Cicloane tropicale

La fel ca uraganele, cicloanele apar în zone tropicale și se formează cel mai adesea în largul oceanelor, pentru ca mai apoi să lovească zonele de coastă. Vânturile puternice, valurile mari, ploile și inundațiile sunt caracteristici definitorii pentru cicloane.

Tornade

Atunci când curenții de aer cald de la nivelul solului întâlnesc aerul rece de la altitudini mai mari, se produc trombele de uscat (sau de apă, atunci când este cazul), adică acele coloane cu rotație rapidă și efecte distrugătoare cunoscute deja mai ales în zona Statelor Unite. Tornadele sunt dezastre naturale cu efecte absolut distrugătoare, însă aici este important de delimitat o caracteristică specială a acestor tipuri de fenomene. Tornadele prezintă 5 grade de putere și violență, unde F1 sunt tornade cu efecte relativ moderate și F5 fiind tornade extreme, ținând cont de diametru mare al trombelor, de viteza de deplasare și de cea a vântului la nivelul rotației tornadei.

Erupții vulcanice

Un fenomen fascinant și totuși cu efecte extraordinar de puternice îl reprezintă erupțiile vulcanice. Atunci când se acumulează la nivelul scoarței terestre un plus de presiune, aceasta tinde să disloce părți ale scoarței, cauzând eliminarea în aer a magmei topite și a cenușii, sub forma unui nor piroclastic. Atât lava fierbinte, cât și gazele din norul piroclastic sunt mortale, efectele răsfrângându-se asupra oamenilor (și proprietăților lor) și mediului.

Tsunamiuri

Unele tipuri de seisme se petrec la nivel de uscat, cauzând mișcarea seismică și implicit mișcarea clădirilor, alături de fenomenul de rezonanță. Atunci când cutremurele se petrec în larg, dislocarea plăcilor tectonice și fenomenele de subducție sunt responsabile de generarea unor unde circulare, care formează valuri. Pe măsură ce se apropie de țărm, valurile devin tot mai mari și poartă denumirea de tsunami. Acest tip de fenomene este distrugător sub orice formă, pentru că efectul este cel de inundare a zonelor de coastă, primul semn al formării unui tsunami fiind acela că apa tinde mai întâi să se retragă, decopertând suprafețe mari din țărm pentru că mai apoi valurile să lovească puternic solul la revenire.

Alunecări de teren

Fenomenul alunecărilor de teren este declanșat de ploi abundente, în special în zone deluroase sau montane. Atunci când terenul este saturat de apă sau nu este susținut de vegetație, solul își pierde coeziunea și se lichefiază, declanșând o mișcare descendentă similară unei avalanșe. Aceste alunecări de teren pot avea efecte distructive asupra locuințelor și infrastructurii, afectând tot ce se află în calea lor.

Incendii de vegetație

Temperaturile în timpul verii au crescut foarte mult în ultimii ani ca urmare a încălzirii climatice, iar acest lucru a condus la apariția unor zone ale lumii care se confruntă frecvent cu incendii de vegetație. Vegetația se aprinde ca urmare a temperaturilor foarte mari, iar din cauza faptului că este uscată, incendiile se propagă cu ușurință, ajungând uneori chiar și în zone populate.

Efectele dezastrelor naturale

Chiar dacă se produc într-un mod excepțional și chiar dacă au o frecvență rară de apariție sau periodică în anumite cazuri, dezastrele naturale pot afecta semnificativ viețile oamenilor. Consecințele acestora produc:

  • Pierderi de vieți omenești – aceasta este practic cea mai dificilă consecință în cazul producerii unui eveniment natural, iar uneori pagubele cuantificate în vieți omenești pot fi însemnate, în funcție de puterea evenimentului.
  • Vătămare – ca urmare a efectelor evenimentelor, unele persoane pot suferi leziuni și vătămări. Spre exemplu, în timpul unei tornade oamenii pot fi surprinși de furtună, ca și în cazul unui cutremur.
  • Traume psihologice – un dezastru natural lasă în urma sa o multitudine de pagube, dar și traume psihologice cauzate de frică.
  • Pierderea locuințelor – cele mai multe dintre dezastrele naturale discutate anterior au un impact semnificativ asupra locuințelor.
  • Probleme sociale și economice – ca urmare a unei situații de criză cauzate de un dezastru natural, vor rezulta inevitabil o serie de situații sociale și economice cu impact asupra fiecărui individ.

Ce trebuie să faci în cazul unui dezastru natural

Unele dezastre naturale, cum ar fi uraganele sau inundațiile, pot fi prevăzute, oferind timp pentru a lua măsuri de precauție. Alteori, însă, fenomene precum cutremurele sau tsunami-urile pot apărea brusc și surprind complet.

Pentru a te proteja, este important să te bazezi pe prevenție și un plan de siguranță bine stabilit:

  • Creează un spațiu sigur în locuința ta, unde să te poți adăposti în caz de cutremur sau furtună.
  • Pregătește un rucsac de urgență care să conțină alimente neperisabile, apă, lanterne, baterii și o trusă medicală de prim ajutor.
  • Încheie o asigurare de viață și locuință, care să te protejeze financiar în urma unui dezastru natural și să acopere eventualele daune sau pierderi.

Aceste măsuri de precauție pot face diferența între a fi pregătit și a fi surprins în fața unui astfel de eveniment devastator.

Asigurare de locuință în cazul unui dezastru natural

Dezastrele naturale pot afecta grav locuințele, iar pentru protecția financiară a ta și a familiei tale este recomandat să iei în calcul încheierea unei polițe de asigurare de locuință. Aceasta oferă protecție financiară în cazul în care locuința sau bunurile tale sunt afectate de fenomene naturale, cum ar fi cutremurele, alunecările de teren sau inundațiile.

Avantajele asigurării de locuință și bunuri

  • Protecție împotriva dezastrelor naturale – Asigurarea acoperă daunele provocate de fenomenele naturale, asigurându-te că ești pregătit pentru eventualele pierderi.
  • Acoperirea bunurilor de valoare – Polița include despăgubiri pentru bunurile afectate, protejând obiectele tale de valoare mare.
  • Costuri de relocare temporară – Dacă locuința devine neagreată din cauza reparațiilor, asigurarea poate acoperi costurile de relocare.
  • Flexibilitate – Polițele pot fi personalizate în funcție de nevoile tale specifice, oferindu-ți o soluție adaptată situației tale.
  • Sprijin financiar în caz de daune – Asigurarea oferă un sprijin esențial pentru repararea bunurilor sau locuinței tale afectate.

Alege o poliță de asigurare potrivită pentru tine și asigură-te că protejezi atât casa ta, cât și bunurile de valoare, pregătindu-te astfel pentru eventualele provocări pe care le poate aduce viața.

Asigurarea de viață în cazul unui dezastru natural

Asigurarea de viață presupune despăgubirea financiară acordată familiei în cazul decesului beneficiarului. Acest tip de asigurare contează foarte mult deoarece îți oferă posibilitatea de a-i sprijini pe cei dragi atunci când neprevăzutul te poate afecta, familia putând primi o sumă de bani care să ajute în momentele dificile.

Avantajele asigurării de viață

O persoană care încheie o asigurare de viață face pași importanți spre a oferi familiei un suport în cazul în care asiguratul își pierde viața. Cele mai importante avantaje pe care le oferă o asigurare de viață sunt:

  • Asigurare indiferent de cauza care produce decesul.
  • Siguranță financiară pentru membrii familiei, care nu trebuie să plece de la zero în ceea ce privește cheltuielile.
  • Siguranță pe termen lung și liniște din punct de vedere financiar.
  • Personalizare poliței în funcție de nevoi.

 

Deși aceste evenimente nu pot fi prevăzute sau prevenite, impactul lor poate fi diminuat prin măsuri de prevenție și prin polițe de asigurare care oferă sprijin în momentele critice. O poliță de asigurare bine aleasă oferă sprijin în momentele critice, asigurând protecția locuinței, bunurilor și familiei împotriva imprevizibilului.