Cum te pregătești pentru o călătorie în străinătate?

Cum te pregătești pentru o călătorie în străinătate?

Cum te pregătești pentru o călătorie în străinătate?

Bagajul făcut – bifat! Cremă de soare – bifată și ea! Pașaport și buletin – bifate! Bilet de avion – bifat! Hmm...sigur, sigur nu-ți lipsește ceva?

Normal că vrei să-ți imaginezi că excursia ta în străinătate va merge șnur de când pui piciorul în aeroport și până îți iei „la revedere” de la cazare. Dar tu speri că totul va fi ok și atât. Așa că hai să vedem împreună cam care sunt cele mai comune riscuri la care te expui când călătorești în străinătate și cum te poate ajuta o asigurare de călătorie cum este a noastră.

Cum te pregătești pentru o călătorie în străinătate?

Ce faci dacă te îmbolnăvești în vacanță?

Primul risc la care sigur te-ai gândit și tu e cel legat de sănătate. Normal - nimic nu-ți strică vacanța ca o zi în care te simți rău.

Nu-ți trebuie decât să mănânci ceva care să nu-ți pice bine sau pur și simplu să schimbi apa și fusul orar ca să-ți dai peste cap sistemul digestiv. De multe ori, micile probleme de sănătate sunt ușor tratabile cu medicamente fără prescripție medicală. Sau, dacă ai asigurarea de călătorie de la Eurolife FFH, și nu vrei să mergi la un spital, însă ai nevoie de o opinie medicală, poți apela la serviciul de telemedicină inclus și să vorbești cu un medic din țară, la telefon sau online.

Dar în cazul în care situația se agravează, e cu atât mai bine să ai o asigurare medicală pentru călătorie, care să acopere costurile unei eventuale asistențe medicale. Oricare dintre pachetele asigurării de călătorie Eurolife FFH îți oferă acoperire pentru îmbolnăvire, iar costurile pentru asistența medicală sunt decontate.

Apoi mai sunt problemele de sănătate pe care poți să le previi încă dinainte să pleci, cum ar fi bolile transmise de țânțari, difteria sau hepatita. Asigură-te că ai toate vaccinurile făcute înainte să pleci undeva, mai ales dacă destinația e o țară exotică. Poți consulta aici o listă a vaccinurilor recomandate.

Dacă ești genul pasionat de senzații tari sau pur și simplu genul mai împiedicat, e bine să iei în considerare și posibilitatea unei accidentări care va trebui tratată de urgență în altă țară. De exemplu, dacă pleci la schi în Franța și ai un accident pe pârtie, să zicem o entorsă la mână, va trebui să apelezi la serviciul de urgențe de acolo. E o situație reală care i s-a întâmplat unei cliente. Vizita la medicul specialist a costat-o 203.55 euro, toți acoperiți de asigurarea de călătorie Eurolife FFH. Da, oricare dintre pachetele de călătorie Eurolife FFH vine cu asigurare medicală în călătoriile din străinătate. Dacă ești fan al sporturilor sau pur și simplu plănuiești să încerci unul nou în vacanță, îți recomandăm să optezi pentru acoperirea pentru sporturi de agrement atunci când alegi pachetul.

Și uite încă o problemă de sănătate ce poate apărea chiar înainte de plecarea în mult visata vacanță și pe care, de ceva vreme, suntem nevoiți să o luăm în considerare: îmbolnăvirea cu Sars-Cov-2. De exemplu, familia unuia dintre clienții noștri a fost nevoită să anuleze vacanța în Mauritius pentru că mezinul familiei s-a infectat cu Sars-Cov-2. Pentru că familia avea asigurare de călătorie cu acoperire în caz de anulare a călătoriei, a primit întreg costul sejurului drept despăgubire, adică 4.388 de EURO. O investiție bună având în vedere că prima plătită de client pentru întreaga familie a fost de doar 115 euro. 

Putem intra mult în detalii despre problemele de sănătate pe care le poți întâmpina când călătorești în străinătate, dar ne oprim aici – sunt și ipohondri printre noi. Un motiv în plus pentru achiziționarea unei asigurări medicale de călătorie. Totuși, îți mai dăm 2 ponturi: să faci un control la dentist înainte să călătorești ca să te asiguri că nu te va chinui vreo durere de măsea și să pui în bagaj și o trusă de prim ajutor cu fașe, bandaje, dezinfectant.    

Și nu uita: nu poți apela la ambasadă sau consulat pentru problemele de sănătate din străinătate. Costul tratării acestora va trebui suportat tot de tine, dacă nu ai o asigurare de călătorie cu componentă medicală.

Dacă îți fură cineva portofelul sau actele?

Excursia noastră imaginară e din ce în ce mai (puțin) distractivă. După ce ne-am imaginat  scenarii nu tocmai plăcute legate de posibile situații de îmbolnăvire, e momentul să ne imaginăm și că ești jefuit de bani, acte sau bagaje. Traumatizant. Și mai mult decât atât, problematic pentru întoarcerea acasă.

În cazul în care ești victima unui furt în străinătate, primul pas pe care trebuie să-l faci e să contactezi poliția locală, apoi ambasada sau consulatul român din țara în care te afli. Dacă ai călătorit într-un loc unde nu există misiune diplomatică română, află că orice reprezentant consular al statelor din Uniunea Europeană te poate ajuta. Poliția te poate ajuta să-ți recuperezi actele sau bunurile, ambasada te poate ajuta să-ți faci un nou document de călătorie temporar și să-ți contactezi familia dacă ai nevoie de bani.

În general, asigurările de călătorie includ și acoperire  în caz de furt pentru străinătate. Totuși, dacă ai nevoie de ajutor și indicații de cum să-ți înlocuiești ori recuperezi actele furate, îți recomandăm să apelezi la ambasadă sau la consulatul român din țara respectivă.

Dacă ai probleme cu transportul?

Poți nici să nu pleci în excursie și să ai deja probleme, cum ar fi un zbor întârziat. Asigurarea ta de călătorie acopera  și aceste situații, iar în caz că zborul tău întârzie mai mult de 6 ore, poți să primești despăgubiri. 

Într-un scenariu mai fericit, zborul tău a plecat la timp și a ajuns la timp. Bagajele însă... nu. O asigurare de călătorie vine și cu asigurare pentru bagajele tale. Ești despăgubit în cazul în care compania aeriană le rătăcește sau le întârzie, indiferent de valoarea lor. Iar dacă ajungi cu bine la destinație, închiriezi o mașină și faci un mic accident, poți primi o reducere pentru franșiză, pe baza asigurării de călătorie. Și în cazul în care alegi să pleci cu mașina ta în vacanță, e important să știi că polița noastră include și asistență rutieră: tractarea mașinii, transportarea acesteia către cel mai apropiat service sau chiar mașină la schimb pentru ca tu să îți continui vacanța.

Pe scurt, ești asigurat ca să nu pornești cu stângul în excursie.

Cum te pregătești pentru o călătorie în străinătate?

Recapitulăm?

După cum ți-ai dat seama deja, o asigurare de călătorie e principalul mod în care te poți pregăti pentru o multitudine de probleme care ar putea apărea în sejururile tale în străinătate, de la boli și probleme de sănătate, la accidentări, furturi, întârzieri ale avionului, accidente rutiere sau probleme cu mașina și chiar anularea sejurului cu totul. Iar la Eurolife FFH, îți poți faci asigurarea de călătorie în străinătate online, simplu, în doar câteva click-uri aici.

Călătorie plăcută!